Într-o zi, un șofer de autobuz a mers ca de obicei la serviciu, și-a pornit autobuzul și a plecat pe traseu. Nimic deosebit la primele câteva stații: câțiva oameni care-au urcat, câțiva care-au coborât, totul a decurs fără probleme.
La una dintre stații, însă, în autobuz a urcat un tip enorm, cam la 1,90 m, cu constituție de luptător de categoria grea. S-a uitat drept spre șofer și a zis: „Big John nu plătește!”, apoi s-a așezat pe un scaun. Șoferul avea cam 1,60m, era slăbănog și genul de om blând, drept urmare nu s-a certat cu Big John, dar nici nu i-a convenit chestia asta deloc.
Următoarea zi se întâmplă același lucru – Big John s-a urcat iar în autobuz, a spus tare că el nu plătește și s-a așezat pe un scaun. Următoarea zi iarăși, în zilele următoare la fel.
La un moment dat șoferul n-a mai rezistat, ajunsese să aibă deja insomnii din cauza lui Big John, care-și bătea joc de el. Așa că, într-un final, s-a înscris la niște cursuri de culturism, apoi a învățat karate, judo și alte arte marțiale. După câteva luni devenise deja foarte puternic.
Așa că, în momentul în care Big John a urcat în autobuz și a spus „Big John nu plătește!”, șoferul s-a ridicat, i-a aruncat o privire cruntă și-a zbierat la el: „Și de ce nu?”. Big John l-a privit foarte uimit și i-a răspuns: „Big John are abonament”.
Morala 1: Asigură-te că există o problemă înainte de-a face eforturi uriașe ca s-o rezolvi!
Morala 2: Nu face presupuneri inutile, vei fi mai puțin stresat, vei dormi mai bine și vei pierde mult mai puțin timp!
via mail