Am avut un vis. Încă de la primul contact avut acum mai bine de un an cu aplicația de augmented reality Layar am gândit (a se citi visat la) două întrebuințări (foarte utile în mintea mea) pentru layerele sale: să poți localiza benzinării și ATM-uri în apropierea locației tale. Astăzi sunt un pic mai aproape de una dintre întrebuințări: am creat layer-ul Unde alimentez? care conține, momentan, o listă cu benzinăriile OMV și Petrom din România.
Acum două săptămâni le-am sugerat celor de la Petrom, printr-un tweet, să creeze un layer pentru Layar cu benzinăriile Petrom și OMV. Apoi m-am gândit mai bine (în spiritul Yahoo! Open Hack): am cunoștințele, am tehnologia, pot să mi-l construiesc singur (mai ales că vroiam să învăț ceva nou și interesant). Așa că m-am pus pe treabă. Am făcut rost de locațiile GPS ale benzinăriilor OMV și Petrom de pe site-ul Redescoperă România, am citit documentația pusă la dispoziție de Layar și în 3 ore am avut gata o versiune funcțională a layerului. Am trimis-o spre aprobare, în timpul necesar aprobării urmând să mă gândesc ce îmbunătățiri aș putea să-i aduc.
După o săptămână cei de la Layar au aprobat layerul, dându-mi posibilitatea să îl fac public. Între timp eu am creat niște iconițe pentru benzinării bazate pe logourile benzinăriilor, pe care le-am urcat înainte să fac layerul public.
Layerul Unde alimentez? este disponibil (gratuit, evident) în aplicația Layar, în categoria Transportation. Până acum a fost folosite de 50 de persoane, speranța mea fiind ca numărul lor să crească simțitor în perioada următoare.
Intenția mea este ca, în timp, să-mi împlinesc „visul” și Unde alimentez? să conțină măcar cele mai importante și răspândite benzinării din România: Rompetrol, MOL, Lukoil, Agip. Am trimis câte un email pe adresele listate pe site-urile respectivelor companii în speranța că voi obține liste cu locațiile GPS ale benzinăriilor, fără succes însă.
Felicitari! Si eu o folosesc, de ieri. As fi extrem de incantat sa pot participa si eu la realizarea altor layere pentru Romania, din diferite domenii…
Să creezi un layer nu e greu dacă ai câteva cunoștințe de programare (cei de la Layar au un wiki bine pus la punct la http://layar.pbworks.com/w/page/7783228/FrontPage), problema este de unde obții datele pe care vrei să le pui pe hartă.
Pingback: Update pentru layerul „Unde alimentez?” » Blogu lu 1nu