iPhone 4S vs Galaxy S III – drop test

Rezultatele testului următor nu sunt tocmai neașteptate. Pe scurt, dacă scapi telefonul cu ecranul în jos, „înflorește”.

iPhone câștigă însă „bătălia”, din punctul meu de vedere, pentru că, deși are ecranul tactil făcut bucățele, acesta funcționează în continuare, așa că ai acces la datele de pe telefon, poți să suni și să intri pe Internet ca să vezi cât costă un ecran nou.  În plus, dacă mai cumperi și o folie de 20 de lei cu care să acoperi ecranul ca să nu te tai la degete, ai o soluție temporară până faci rost de bani să-l înlocuiești.

(via Redmond Pie)

Care va fi rezoluția noului iPhone?

Speculațiile privind următoarele generații ale telefonului-vedetă al Apple, iPhone, nu se vor termina niciodată. Urmărind telefonele scoase de competitori cred că pot face o supoziție legată de rezoluția viitoarei generații de iPhone, care va fi lansată cel mai probabil pe la sfârșitul lui 2012.

Voi face o presupunere foarte îndrăzneață și voi spune că noul iPhone va avea o rezoluție de 1920×1280 pixeli (@4x). Motivul: pentru că rezoluția actuală este depășită de competiție, drept urmare are nevoie de o îmbunătățire și pentru că se poate, la fel cum noul iPad a fost dotat de către Apple cu o rezoluție monstruoasă de 2048×1536. Probabil și dimensiunea ecranului va fi mărită, dar nu cred că diagonala ecranului va depăși 4 inch, pentru că vorbim totuși de un telefon mobil produs de Apple, nu de un mini-televizor.

În cazul în care nu este posibil tehnic să înghesui atât de mulți pixeli pe o suprafață atât de mică cum este ecranul unui iPhone, o rezoluție „de rezervă” ce poate fi folosită ar fi 1440×960 (@3x).

Acum nu-mi rămâne decât să aștept lansarea noului iPhone ca să văd dacă am avut dreptate sau nu.

2048 x 1536

Acum o oră și un pic Apple a „dezvelit” a treia generație de iPad. Arată la fel ca iPad 2, dar are destule îmbunătățiri de ordin tehnic. Ce m-a uimit (mai degrabă șocat și lăsat cu gura un pic căscată) pe mine a fost rezoluția. 2048 x 1536. Pe o tabletă al cărei ecran are diagonala de aproximativ 10 inch. În ciuda zvonurilor care circulau, nu am crezut că Apple va scoate un iPad cu această rezoluție uriașă. Mi se pare o rezoluție enormă dacă mă gândesc că monitorul meu de acasă are 1440 x 1050, iar cel de la laptop 1366×768.

După cum te-ai putea aștepta,  rezoluția asta uriașă a noului iPad este susținută de un procesor performant și de RAM din belșug pentru tranziții imperceptibile. Îmi pot doar imagina claritatea imaginilor redate pe ecranul acelei tablete.

Printre îmbunătățiri se mai numără adăugarea suportului pentru rețelele mobile 4G LTE (aspect inutil momentan pentru România) și performanțele camerelor: cea dinspre utilizator are 2 megapixeli rămâne VGA, iar cea de pe spatele dispozitivului 5 megapixeli și posibilitatea de înregistrare Full HD (de ce ai vrea să faci poze sau filmulețe folosind iPad-ul rămâne încă un mister pentru mine).

Update: Specificațiile tehnice pentru noul iPad și comparația cu iPad 2.

via

Windows Phone 7.5 Mango, un sistem de operare de care m-am îndrăgostit

Sunt utilizator de iPhone de când a apărut. Mi-a plăcut ușurința cu care îl poți folosi, dar și posibilitatea de a umbla prin „măruntaiele” lui dacă îmi doresc asta cu adevărat. De la primul iPhone am tot așteptat un sistem de operare care să poată concura la ușurința de utilizare cu iOS. Androidul este OK, dar mie mi-a lăsat mereu impresia că este copiat după iOS și mai e și aspectul că atunci când îți ei un telefon cu Android e ca la loterie: dacă are hardware capabil se mișcă bine, dacă nu îți vine să dai cu el de pereți și apoi plângi în pumni.

Intră în scenă Windows Phone 7.5 Mango. Când am fost în vară la IE9/HTML5 Summer Camp am avut ocazia să mă joc cu un telefon cu Windows Phone Mango și a fost dragoste la prima vedere. Sistemul de operare mi s-a părut foarte bine construit, s-a văzut că Microsoft și-a dat silința să vină cu ceva nou și inovator în piață.

Prima versiune a Windows Phone 7 (cea de dinaintea Mango) a fost mai mult una demonstrativă, pentru a dovedi capabilitățile sistemului, având unele lipsuri care nu i-ar fi permis să intre într-o luptă egală cu Android sau iOS. Microsoft nu avea cum să-și imagineze că va putea intra puternic pe piață cu un sistem de operare fără multitasking, de exemplu. Acest lucru era oarecum acceptabil pe vremea când a fost lansat iOS, acum 4 ani. Tocmai de aceea Windows Phone Mango are multitasking.

Interfața este diferită de ce era existent pe piață la momentul respectiv și cu toate acestea este foarte ușor de folosit (puncte bonus pentru ego-ul Microsoft). Cel mai mult mi-au plăcut live tiles, pătratele (sau dreptunghiurile) care îți oferă posibilitatea de a filtra doar lucrurile importante pentru tine din aplicațiile pe care le ai instalate. Pe lângă informații de genul apeluri pierdute, tweeturi, mesajele de pe Facebook etc., ai posibilitatea să îți creezi un tile pentru a filtra anumite mailuri, lucru deosebit de util dacă ai mai multe conturi configurate pe telefon și nu vrei să fi notificat decât pentru mailurile de la muncă, de exemplu.

Pentru partea de interacțiune socială absolut necesară pentru un smartphone în zilele noastre, Windows Phone Mango are Facebook integrat la nivel de sistem de operare. Poți posta o poză pe Facebook în care să-ți tăguiești prietenii direct din aplicația de cameră foto a telefonului (Apple a introdus și el un feature asemănător în iOS 5, integrarea cu Twitter la nivel de sistem de operare).

Alt lucru foarte bun la Windows Phone Mango este browerul, IE9 cu un suport foarte bun HTML5. Oferă o experiență de navigare foarte bună, respectă standardele, este rapid.

La momentul la care testasem telefonul am căutat câteva informații despre poziția pe piață a Windows Phone (la momentul respectiv Windows Phone Mango nu era încă lansat) și am dat peste un raport scos de IDC care poziționa Windows Phone 7 la 3,8%, previzionând ca în 2015 să ajungă undeva la 20%. Dacă o să continue îmbunătățirile, este foarte probabil să ajungă la acei 20% mult mai repede.

Windows Phone vine, evident, și cu un Marketplace, locul de unde poți descărca aplicații pentru telefonul tău mobil. Pentru dezvoltatori, apariția acestui sistem de operare este o șansă de a își pune în valoare calitățile, pentru că este mult mai ușor ca aplicația ta să se facă remarcată într-un magazin de aplicații abia lansat. Publicarea aplicațiilor în Maketplace se poate face prin terți, cum ar fi AppaMarket, dacă nu este posibilă în mod direct.

 

S-a lansat iPhone 4S și în România

Ieri a fost lansarea oficială a iPhone 4S în România. Orange și Vodafone au pregătit evenimente speciale care au marcat lansarea oficială, Cosmote nu a organizat nimic special.

Imaginea de mai jos, postată de Andi Moisescu pe contul lui de Twitter, rezumă excelent evenimentele de ieri legate de lansarea iPhone 4S în România.

Comparație iOS 5 vs. Android 4.0 Ice Cream Sandwich vs. Windows Phone 7.5 Mango

În continuare vei găsi un tabel comparativ între iOS 5, Android 4.0 Ice Cream Sandwich și Windows Phone 7.5 Mango.
Continuă să citești