Ghid de supraviețuire urbană: Cum să înfrângi nămeții

Deoarece zilele astea minunata Capitală a României este asediată de dușmanul alb, zăpada, m-am gândit că ar fi utile câteva sfaturi pentru supraviețuirea în aceste vremuri de restriște.

Sfaturi pentru pietoni

  • o mașină are în general ceva mai mult de o tonă, deci e destul de greu de oprit și în condiții normale, darămite acum, când totul este un patinoar. Drept urmare, chiar dacă ești pe trecerea de pietoni, nu strică să te asiguri foarte bine când treci.
  • nu trece sub nici o formă pe culoarea roșie a semaforului. Dacă în mod normal e doar periculos, acum e sinucidere curată.
  • dacă o mașină se îndreaptă spre tine claxonând, fă tot posibilul să te dai din calea ei, chiar dacă ai prioritate. Sunt șanse mari să nu poată să oprească în timp util. Mai bine viu și nevătămat decât cu trupul sfărâmat.
  • când ești nevoit să mergi prin șanturile de pe partea carosabilă pentru că trotuarele nu au fost deszăpezite, ține cont că nici tramvaiul nu poate părăsi șinele pentru a ocoli obstacolele.
  • renunță la a mai asculta muzică la căști timp de câteva zile și fii mai atent la ce se întâmplă în jurul tău.

Sfaturi pentru șoferi

  • dacă nu te pricepi să conduci, mai bine renunță la confortul mașinii zilele astea, până se mai potolește viscolul.
  • dacă nu ai cauciucuri de iarnă (nu all-season, ci de iarnă 100%, din-alea cu șănțulețe) nici nu te gândi să ieși cu mașina pe drum.
  • sistemele de protecție ale mașinii nu-ți vor fi de folos dacă tu nu colaborezi cu ele.
  • nu călca brusc accelerația. Sub nici o formă.
  • dacă simți că mașina începe să derapeze, ridică puțin piciorul de pe accelerație.
  • nu călca brusc frâna. Folosește frâna de motor de câte ori este posibil.
  • curăță zăpada de pe TOATĂ mașina. Deși crestele sunt la modă, nu mai sunt amuzante dacă îți cad pe parbriz când pui frână.
  • pune-ți o pungă cu sare grunjoasă în portbagaj.
  • verifică nivelul lichidului de parbriz și asigură-te că ai pus lichid de parbriz special pentru sezonul rece.
  • dacă fundul mașinii fuge într-o direcție, trage de volan în aceeași direcție pentru a nu te răsuci. (via Alex Tache)

Lista rămâne deschisă sugestiilor.

Delfinii maidanezi, noua problemă a Bucureștiului

După ce zilele trecute a fost pescuit un monstru din Dâmbovița, astăzi au fost filmați fioroșii delfini maidanezi care își fac veacul prin această baltă, despre care s-au auzit doar povestiri. Noroc că cei doi trecători care au fost surprinși de delfini au avut la îndemână o pungă de covrigi pentru a hrăni lighioanele, lucru ce le-a salvat probabil viața.

via Camionagiu, zoso

Soluție pentru mașinile parcate neregulamentar

După vizionarea filmulețului următor, Consiliul General al municipiului București a hotărât anularea tuturor contractelor cu firmele care ridică mașinile în toate sectoarele Capitalei și folosirea fondurilor pentru achiziția a șase tancuri frumoase. Continuă să citești

Peștișorul de aur a fost prins în râul Dâmbovița

Se pare că apa limpede, cristalină și radioactivă a râului Dâmbovița poate susține viața. Sâmbătă, 5 noiembrie, a fost scos din apa frumos curgătorului râu un somn de 30-40 de kilograme (depinde pe care dintre cei care au asistat la eveniment îi întrebi) și un metru jumătate lungime.

Aștept cu interes ca Godzilla să își facă apariția din apele învolburate ale Dâmboviței, vizibil deranjată de numărul crescând de mașini care plonjează în râu, tulburându-i somnul de frumusețe.

Despre National Arena, la cald

Este pentru prima dată când merg pe un stadion. Am rămas profund impresionat de National Arena. Este un stadion superb, mare, spațios, luminos, colorat, în contrast cu zona gri, ștearsă în care este amplasat.

Uau! Cu siguranță voi mai veni la meciuri aici.

20111018-214957.jpg