Le jeu de la mort (2010)

Am ajuns întâmplător să văd documentarul ăsta, butonam telecomanda și rula când am ajuns la HBO. M-a captivat imediat, n-am mai putut să schimb canalul, așa că îl recomand.

Documentarul are la bază un experiment din anii ’60 care a demonstrat că majoritatea oamenilor sunt capabili să administreze șocuri electrice potențial letale unei alte persoane, dacă sunt încurajați de o autoritate. Producătorii documentarului au recreat experimentul sub forma unui joc de televiziune, pentru a studia autoritatea pe care o exercită televiziunea asupra capacității oamenilor de a lua decizii.

Rezultatele experimentului sunt chiar interesante și reflectă realitatea zilelor noastre.

Grand Cinema Digiplex

În ultimul an și ceva merg la film aproape în fiecare săptămână. Am vizitat destul de multe cinematografe, unele m-au dezamăgit profund, în altele mă întorc de fiecare dată cu plăcere. După ce am auzit de deschiderea noului Grand Cinema Digiplex în Băneasa Shopping City am vrut neapărat să merg să văd un film acolo.

Experiența este una foarte plăcută. Scaunele sunt comode, nu sunt înghesuite, e loc suficient pentru picioare, temperatura în sală este constantă (nu sunt valuri reci urmate de valuri calde). Au și ceva ce trebuie neapărat să încerci, măcar o dată: scaunele premium. Sunt mai mari decât cele standard, au loc mai mult între rânduri și se reglează în funcție de poziția corpului (dacă te lași pe spate spătarul se lasă și el, pentru o poziție optimă de urmărit filmul). Când am stat în scaunele premium pur și simplu am uitat că sunt la cinematograf.

Așa că, dacă vreau să am parte de o experiență premium când merg la cinema, știu unde mă duc.

One Day (2011)

Această dramă romantică prezintă evoluția relației dintre doi oameni printr-o abordare inedită: sunt înfățișate întâmplările dintr-o anumită zi a anului (15 iulie), în fiecare an ce urmează momentului în care cei doi protagoniști (Anne Hathaway și Jim Sturgess) s-au cunoscut, probabil pentru a sublinia ideea că iubirea adevărată nu se stinge niciodată. Continuă să citești

Horrible Bosses (2011)

Horrible Bosses e o comedie ușurică. Nu a fost atât de amuzant pe cât mă așteptam, dar a avut momentele lui de glorie. Kevin Spacey demonstrează că poate juca cu ușurință orice rol, Jennifer Aniston a îmbătrânit, iar pe Colin Farrell nu mi l-am imaginat niciodată cu chelie. Fiecare dintre cei 3 „angajați” cu probleme își face bine rolul. Cel mai amuzant dintre ei mi s-a părut Charlie Day, care este pe tot parcursul filmului depășit de ce se întâmplă în jurul său. Continuă să citești

Bad Teacher (2011)

Bad teacher n-a fost o comedie rea, a avut momentele lui de glorie. Cameron Diaz a îmbătrânit, nu mai este Mary cea cu vino-ncoa’, dar o prinde destul de bine rolul de fată rea. Justin Timberlake are o față de cățeluș plouat și sensibil, reușind să devină amuzant de penibil (pentru că rolul i-o cere). O interpretare bună mi s-a părut că a avut și Jason Segel, în rolul profesorului de sport îndrăgostit de Elizabeth Halsey (personajul interpretat de Cameron Diaz).

Deși filmul putea să fie mult mai amuzant (eu cel puțin așa am sperat după ce am văzut trailerul), nu este o totală risipă de timp, reușind să-ți stârnească măcar un zâmbet. Continuă să citești

Transformers: Dark of the Moon (2011)

Exploziv este cuvântul care poate descrie cel mai bine Transformers: Dark of the Moon. Este genul de film pe care nu te duci să-l vezi pentru scenariu (care are câteva scăpări, nevitale însă pentru acțiunea filmului), ci pentru efectele speciale deosebit de reușite. Cred că Michael Bay și-a atins ținta de a avea în medie o explozie (sau măcar câteva scântei) pe minut. Nu poți nici măcar să clipești fără să pierzi ceva. Continuă să citești