Educația Rutieră

Văzând cum circulă pietonii ca muștele bete, traversând prin loc nepermis un bulevard de 3 benzi pe sens intens circulat cum este Magheru, mi-am amintit că în școala primară eu am făcut ore de Educație Rutieră. În cadrul acestor ore, pe lângă învățămintele clasice „nu trece pe roșu”, „traversează doar pe la treserea de pietoni”, învățătorul ne punea să desenăm pe un caiet semne de circulație, apoi ne întreba semnificația lor. Deși îmi plăcea la nebunie să învăț semnele de circulație fără vreo motivație imediată, abia la examenul pentru obținerea permisului auto am realizat cât de mult m-a ajutat, nemaifiind nevoie decât să răsfoiesc partea de legislație care se referea la semnalizarea rutieră.

Se mai fac în școli astfel de cursuri de Educație Rutieră?

Evaluarea Națională – proba la limba și literatura română

Am aruncat un ochi ieri, absolut întâmplător, peste subiectele de la proba scrisă de limba și literatura română care a fost susținută luni și nu am putut să nu îmi pun următoarea întrebare: atât de rău a ajuns învățământul din România încât celebra ghicitoare „Pălărie într-un picior, / Ghici, ciupercă, ce-i?” poate fi considerată subiect de examen?

La subiectul al II-lea, secțiunea A, punctul al 2-lea cerința este „Scrie titlul volumului din care este extras textul dat si numele autorului”. Răspunsul se află un pic mai sus, sub textul dat, între paranteze. Înțeleg că Evaluarea Națională se susține la nivel național, dar astfel de cerințe mi se par jignitoare la adresa elevilor de pretutindeni.

Citește cu ochii tăi subiectele și baremelevia