Cum faci economie la țigări?

Te duci într-un club foarte aglomerat și slab aerisit, alături de mulți alți fumători. Fumați fiecare, imediat cum intrați, cel puțin o țigară (deși e greu să te oprești doar la una, doar trebuie să sărbătorești ieșirea în club). După 10 minute nu va mai fi nevoie să mai aprinzi nici o alta, poți trage în piept liniștit aerul afumat din club, e ca și cum ai suge dintr-o țigară.

Când o să apară și la noi în țară cluburile exclusiv pentru nefumători? Așa cum e „dreptul” fumătorilor să se distreze făcându-și praf plămânii (ai lor și ai mei, deopotrivă), la fel este și dreptul meu să ma duc în club și să nu mă întorc acasă ca și cum aș fi stat o săptămână la afumătoare.

Crimetime.ro – o mizerie sinistră

Crimetime.ro - o mizerie

Cât de josnic, pervers, bolnav, psihopat, mizerabil, scursură umană poți să fii să ilustrezi un articol despre o fetiță de 9 ani care a fost violată cu imaginea încercuită din captura de mai sus?! Nu aveam niciun dubiu asupra faptului că crimetime.ro este un jeg de site, dar n-am crezut că cei care pun conținut pe site-ul ălă sunt chiar așa de psihopați. Ce mi se pare mai grav e că în spatele crimetime.ro se află o televiziune de top din România, și anume Pro TV.