Exploziv este cuvântul care poate descrie cel mai bine Transformers: Dark of the Moon. Este genul de film pe care nu te duci să-l vezi pentru scenariu (care are câteva scăpări, nevitale însă pentru acțiunea filmului), ci pentru efectele speciale deosebit de reușite. Cred că Michael Bay și-a atins ținta de a avea în medie o explozie (sau măcar câteva scântei) pe minut. Nu poți nici măcar să clipești fără să pierzi ceva. Continuă să citești
Fa NutriSkin
Se pare că CNA-ul are o ureche și un ochi selective când vine vorba de monitorizat avtivitatea din difuzoare și de pe micile ecrane. Altfel nu-mi pot explica cum de nu au sancționat reclamele de la Fa NutriSkin, difuzate la orice oră a zilei sau a nopții, în care apare o drăguță domnișoară cu sânii dezgoliți. Țin minte că la afișarea uneia dintre bulinele de la începutul emisiunilor TV scria ceva despre nuditatea nonsexuală, dar nu mai țin minte la care.
Nu mă înțelege greșit, apreciez o goliciune frumoasă ca oricine altcineva, cu toate astea mi se pare nepotrivit ca ea să apară într-o reclamă difuzată fără restricții. Una dintre reclame o poți viziona în continuare (nu este neapărat și cea mai reprezentativă). Continuă să citești
Killer Elite (2011)
Un film în care Jason Statham luptă împotriva lui Clive Owen pentru a-l elibera pe Robert De Niro? Ăsta e clar un film de acțiune pe care nu vreau să-l ratez, chiar și doar din curiozitatea de a-i vedea pe Clive Owen și Jason Statham aruncând cu dulapul unul după celălalt .
Killer Elite va avea premiera pe 23 septembrie 2011.
PS: Mi se pare al naibii de amuzant că filmul este „bazat pe fapte reale”.
De ce sunt eu încântat de HTML5?
În primul rând pentru că rezolvă foarte multe probleme, probleme cauzate de evoluția ultra-rapidă a tehnologiei. Lucruri care acum 5-10 ani păreau imposibile, acum sunt la ordinea zilei. În ultimii ani a avut loc o explozie a pieței telefoanelor mobile „inteligente”, capabile de o conexiune la Internet, iar în ultimii 10 ani numărul persoanelor care au acces la Internet a crescut de aproape 5 ori. Continuă să citești
Big John nu plătește
Într-o zi, un șofer de autobuz a mers ca de obicei la serviciu, și-a pornit autobuzul și a plecat pe traseu. Nimic deosebit la primele câteva stații: câțiva oameni care-au urcat, câțiva care-au coborât, totul a decurs fără probleme.
La una dintre stații, însă, în autobuz a urcat un tip enorm, cam la 1,90 m, cu constituție de luptător de categoria grea. S-a uitat drept spre șofer și a zis: „Big John nu plătește!”, apoi s-a așezat pe un scaun. Șoferul avea cam 1,60m, era slăbănog și genul de om blând, drept urmare nu s-a certat cu Big John, dar nici nu i-a convenit chestia asta deloc.
Următoarea zi se întâmplă același lucru – Big John s-a urcat iar în autobuz, a spus tare că el nu plătește și s-a așezat pe un scaun. Următoarea zi iarăși, în zilele următoare la fel.
La un moment dat șoferul n-a mai rezistat, ajunsese să aibă deja insomnii din cauza lui Big John, care-și bătea joc de el. Așa că, într-un final, s-a înscris la niște cursuri de culturism, apoi a învățat karate, judo și alte arte marțiale. După câteva luni devenise deja foarte puternic.
Așa că, în momentul în care Big John a urcat în autobuz și a spus „Big John nu plătește!”, șoferul s-a ridicat, i-a aruncat o privire cruntă și-a zbierat la el: „Și de ce nu?”. Big John l-a privit foarte uimit și i-a răspuns: „Big John are abonament”.
Morala 1: Asigură-te că există o problemă înainte de-a face eforturi uriașe ca s-o rezolvi!
Morala 2: Nu face presupuneri inutile, vei fi mai puțin stresat, vei dormi mai bine și vei pierde mult mai puțin timp!
via mail
Mr. Popper’s Penguins (2011)
Deși a îmbătrânit vizibil, Jim Carrey are același suflet tânăr, este plin de energie și amuzant. Nu cred că ar fi fost vreun alt actor mai potrivit să joace rolul domnului Popper, un om de afaceri care primește moștenire de la tatăl său, explorator al ținuturilor îndepărtate, un pinguin. Neobișnuitul cadou reușește să-i dea domnului Popper peste cap tot universul monoton în care trăia până atunci, amintindu-i ce este cu adevărat important în viață. Continuă să citești
IE9 / HTML5 Summer Camp, Covasna, 29 iunie – 1 iulie 2011
Între 29 iunie și 1 iulie 2011 am fost invitat de Microsoft România, în calitate de dezvoltator de aplicații web, la IE9 / HTML5 Summer Camp 2011. Întâlnirea mi-a întărit admirația față de apropierea și comunicarea deschisă pe care le au cu dezvoltatorii, precum și față de schimbarea pozitivă de direcție pe care a avut-o și pe care o menține cu success Microsoft în ultimii ani.
În această scurtă „tabără” am avut ocazia să cunosc și să revăd mulți oameni faini, am aflat lucruri interesante despre intențiile de viitor ale Microsoft (despre unele dintre ele voi povesti în câteva articole viitoare), dar m-am și distrat (nu se poate doar muncă fără distracție, nu?).
Mulțumesc Microsoft România pentru invitație.